Seria #cutotiifoodies / “Cu toții foodies” reprezintă asumarea ambiției noastre îndrăznețe: să fim cu toții foodies. Iar ca să ajungem acolo, acționăm metodic: îi cunoaștem întâi pe pasionații de gastronomie – pe acei foodies pe care îi urmărim îndeaproape și despre care știm că frecventează restaurantele din comunitatea Gault&Millau. Își aleg experiențele culinare după același principiu folosit și de ghidul nostru: gustul e înainte de orice.
Explorăm cu fiecare din ei ce înseamnă conceptul de foodie, cum a devenit fiecare un foodie și ce face să-și întrețină și dezvolte această identitate. Construim apoi portretul robot al unui foodie, în așa fel încât să fie simplu să vă auto-identificați deja sau să deveniți unul. Iar când convertirea României către un spațiu plin de foodies se va fi săvârșit, vom ști că misiunea noastră de a aduce împreună pe creatorii de gust cu cei care caută experiențe deosebite în jurul gustului se va împlini.
Dincolo de papilele gustative, să fii foodie este o modalitate excelentă de a afla mai multe despre lume, despre tine și despre ce se întâmplă când treci dincolo de bariere. Identitatea aceasta îți crește așteptările față de un creator de gust – bucătarul care pune esența unui terroir în farfurie – și îți permite să te bucuri mai mult de o experiență gastronomică, acasă sau la restaurant, în timp ce te conectezi la o comunitate tot mai mare.
Astăzi stăm de vorbă cu Cristina Mazilu (Mazilique.ro), care și-a descoperit pasiunea pentru gastronomie în 2009. A început gătind pentru prieteni, apoi și-a făcut un blog unde a sfidat toate regulile învățate la Jurnalism, traficul a crescut rapid și organic, iar în scurt timp, toată lumea știa de Mazilique. Cristina a devenit apoi redactor-șef la BBC Food România, s-a implicat în proiecte de cooking și există această amintire a unei nopți albe în care a gătit și decorat 324 de cupcakes.
În prezent, se ocupă de Mazilique Studio – un spatiu de evenimente gourmet despre care puteți afla mai multe aici și de unde puteți comanda mâncare.
Am vorbit cu Cristina despre conceptul de foodie, ce se întâmplă cu restaurantele în pandemie, comfort food și, nu în ultimul rând, schimbările provocate de restricțiile actuale.
“De-a lungul timpului mâncarea a fost curiozitate, apoi pasiune, uneori a fost folosită ca limbaj al afecțiunii, a devenit job, dar mi-a și pus la îndoială identitatea profesională.”
Cum îți dai seama din meniu dacă un restaurant este genul de loc unde ai vrea să mănânci sau nu?
Mi s-a întâmplat, de-a lungul timpului, să fiu dezamăgită de meniuri care “se citeau bine”, dar – odată ajunse pe masă – farfuriile să fie sub promisiunea scrisă. Prin urmare, nu mă bazez doar pe niște descrieri apetisante, dar recunosc că mă atrag anumite combinații de ingrediente sau tehnici de gătire. Însă rareori se mai întâmplă ca informația să o obții doar din foaia de meniu – vezi poze pe instagram, citești review-uri, auzi păreri – prin urmare decizia o iei de cele mai multe pe baza acestui mix de elemente.
Cum ai gestionat schimbările provocate de pandemie? Ce anume ai păstrat și ce obiceiuri noi ai introdus în viața ta, în ceea ce privește universul tău gastronomic?
M-am reîntors la comfort food cu o poftă mai mare și mai constantă decât mi s-a întâmplat până acum. Ca niciodată, mi-am dorit lucruri simple, familiare, care să declanșeze acele sentimente de siguranță, de care cu toții am avut nevoie în perioada asta.
Cum ai defini un foodie, care sunt caracteristicile, în viziunea ta?
N-am încercat să teoretizez până acum conceptul, dar cred că sunt persoane pasionate de mâncare, care încearcă feluri noi cu egală poftă și curiozitate. Sunt oameni care vorbesc în timp ce mănâncă (nu neapărat cu gura plină, totuși 🙂 ) – dar pe care experiența în sine îi stimulează, îi provoacă, îi intrigă suficient cât să o discute – Cum a fost gătită mâncarea? Care sunt ingredientele folosite? De unde provin? Care e originea felului de mâncare? Toate detaliile astea trebuie explorate, disecate, apoi povestite și împărtășite mai departe.
Cum devii un foodie?
Cu o poftă insațiabilă și cu o curiozitate expansivă.
Să fii un foodie este un hobby (ca să înțelegi cât de departe merg, e ceva ce ți-ai trece în CV?) sau un stil de viață?
Când îți planifici vacanțele (pre-2020) pe baza schimbărilor din meniurile de sezon ale restaurantelor pe care vrei să le vizitezi, probabil că vorbim deja despre un stil de viață. Altfel însă, nu aș trece faptul că ești foodie într-un CV, ci mai degrabă într-un profil de dating: dacă dai peste un alt foodie – e un match cu potențial bun, dacă nu – s-ar putea să aveți parte de o cină foarte inconfortabilă.
Ce s-a întâmplat cu foodie-ul în pandemie?
Oamenii au încercat să-și susțină restaurantele locale favorite, dar se pare că în tot procesul au învățat să facă și pâine cu maia și banana bread.
Cum ai traduce „Foodie” în limba română ca să exprime cel mai bine conceptul?
Probabil că folosind o sintagmă, dar asta ar face toată treaba să pară mai plictisitoare sau mai complicată decât e de fapt. Așa că nu-l traduc, la fel nu traduc nici “burger”sau “sushi”.
Ce ai făcut în lockdown?
Am gătit pentru mine, pentru prieteni, și pentru clienții de la Mazilique Studio. Am făcut rețete pentru toate conservele care ne-au umplut cămara și le-am postat pe Mazilique.ro. În rest – am scris declarații ca să ies să-mi plimb câinele și mi-am calmat câteva crize de anxietate cu înghețată de fistic de la Friddi.
De unde ai comandat mâncare ultima oară și ce ai ales?
Tacos de la MAT, coaste de la Hala Mahala și sandwich-uri cu pastramă de vită de la GRABit Pastrami Bar. Cum spuneam – sunt foarte orientată către comfort food în perioada asta. Inclusiv iau în considerare să comand niște pârjoale cu piure de cartofi și murături în saramură la mama (mama mea – nu restaurantul :)), plus o tochitură moldovenească cu mămăligă și mujdei la tata.
Ai gătit mai rar sau mai des în ultima vreme? Ce anume?
Acasă gătesc tot mai rar, pentru că o fac toată ziua la Mazilique Studio. Dar am constatat că și mâncarea pe care o fac eu a virat, la fel ca și preferințele mele – tot într-o zonă de confort, care mai degrabă vrea să ofere instant gratification decât să facă explorări și experimente. Cel puțin în ce mă privește, mâncarea reflectă destul de bine starea în care sunt – așa că într-o perioadă plină de incertitudini, încerc să găsesc predictibilitate în lucrurile pe care le pot controla. (Și de cele mai multe ori, asta o să însemne că pun mult usturoi și pătrunjel în orice fel de mâncare îmi cade sub mână). E și ăsta un coping mechanism, mă gândesc.
Ce anume reprezintă mâncarea pentru tine?
E un pomelnic lung aici, pentru că de-a lungul timpului mâncare a fost curiozitate, apoi pasiune, uneori a fost folosită ca limbaj al afecțiunii, a devenit job, dar mi-a și pus la îndoială identitatea profesională. E o relație complicată.
Ca să fii un foodie trebui să fii prezent în social media, să zici multe despre unde mergi/ ce mânanci?
Cred că e ceva ce faci în primul rând pentru tine. O pasiune nu trebuie neapărat să aibă un cont de instagram. Oamenii se bucurau de mâncare la fel de mult și acum 15 ani.
