În comunitatea extinsă G&M
1. Restaurant sau bucătar-șef premiat în unul din ghidurile trecute Gault&Millau și deschis după publicarea celui mai recent ghid, deci încă ne-evaluat de evaluatorii noștri independenți;
2. Restaurant și/sau bucătar care nu a fost încă evaluat de evaluatorii noștri independenți, dar care a fost recomandat de cel puțin unul dintre bucătarii din ghidul nostru și este avut în vedere pentru evaluare în pregătirea ediției următoare a ghidului;
Strada General Eremia Grigorescu, nr. 10,București
Restaurantul acesta a intrat în atenția noastră după publicarea celui mai recent ghid Gault&Millau de restaurante (lansat în iunie 2019), așadar nu a fost vizitat încă de evaluatorii noștri anonimi. El este însă inclus în comunitatea noastră extinsă, adică îl avem în vedere pentru a fi evaluat când vom pregăti următorul ghid, pe care sperăm să îl putem lansa la finalul anului 2021.
Includerea în comunitatea extinsă a unui restaurant se poate face pe baza recomandărilor primite de la un bucătar deja evaluat de noi și inclus în ghidurile anterioare.