Zidărie brută expusă și elemente vopsite în culori tari, tapițerii tradiționale, mese din lemn și scaune de plastic, toate se întâlnesc cu succes în Mahala, un restaurant apreciat de o clientelă tânără și conectată, pentru felul în care îmbină vechiul și noul, atât în ceea ce privește designul, cât și meniul. Aici poți să descoperi feluri inspirate de bucătăria tradițională, în interpretare contemporană. Ingrediente folosite tot mai rar, mai ales în spațiul urban, precum păsatul, florile de dovleac, momițele sau urzicile, sunt puse în valoare prin tehnicile moderne și asocierea cu ingrediente de top. Un exemplu grăitor este desertul-vedetă al meniului, și anume coliva.