Așa cum sugerează și numele, Dei Frati aduce în Brașov căldura unui restaurant italian de familie. Decorul contemporan și eclectic, fără niciun colțișor lăsat la întâmplare, și servirea prietenoasă creează din primul moment sentimentul de acasă. Meniul combină rețete cunoscute italienești cu unele mai creative (Parmigiana rivisitata di melanzane), toate executate cu grijă și dedicare. Nu rata ravioli de casă umpluți cu gorgonzola și pere cu unt și salvie, o farfurie în care ingrediente simple se completează fericit. Deserturile precum Monte Cimone, merită toată atenția, iar lista variată și atent selecționată de vinuri românești și italienești desăvârșesc această experiență vero italiană.