Restaurantele românești vor fi evaluate pentru prima dată pe plan
local într-un ghid oficial, la standarde internaționale
Brandul internațional Gault&Millau este primul standard gastronomic ce va evalua restaurantele românești din perspective de calitate, creativitate şi autenticitate. Procesul de evaluare începe în luna noiembrie a acestui an, când reprezentanții Gault&Millau vor vizita o serie de restaurante din Bucureşti şi principalele oraşe ale ţării, urmând ca rezultatele să fie anunțate în mai 2018, în primul ghid oficial publicat în România.
Cu o tradiție de peste 50 de ani, conceptul Gault&Millau a apărut pentru prima dată în Franța în anul 1962, la iniţiativa a doi jurnalişti pasionați de gastronomie, Henri Gault şi Christian Millau, care au hotărât să lanseze un ghid independent al restaurantelor. Până în prezent, conceptul s-a răspândit în douăzeci de ţări, fiind un punct de referință în gastronomie pe toate continentele. Prin criteriile specifice, Gault&Millau acordă restaurantelor un punctaj între 0 şi 20 care ține cont de experiența completă a unei vizite în restaurant. Cele care obțin cel puțin 10 puncte vor apărea în ghidul publicat anual, iar cele care primesc un punctaj superior vor primi distincții sub formă de bonete Gault&Millau, al căror număr variază între 1 și 5. De asemenea, ghidul va include şi restaurante din categoria POP – cele care se disting mai degrabă printr-o experienţă culinară relaxată şi uşor accesibilă (e.g. wine bars, cafenele de specialitate, patiserii gourmet, food trucks) – precum și o secțiune specială dedicată vinurilor.
În mai 2018, ghidul va fi lansat în prima gală Gault&Millau care va acorda și primele premii bucătarilor din România care se remarcă prin experiența culinară pe care o oferă.
„Familia Gault&Millau se mărește astăzi, odată cu lansarea brandului în România. Ne dorim să contribuim la un standard sporit în ceea ce privește cultura gastronomică a consumatorului larg şi experiențele pe care le oferă restaurantele, precum și la cultivarea unui ecosistem autentic. Am remarcat că românii sunt din ce în ce mai interesaţi de experiențe gastronomice de calitate şi că există o evoluție a conceptelor culinare pe care le oferă restaurantele şi bucătarii din România.”, afirmă Côme de Chérisey, CEO Internaţional Gault&Millau.
„Există o efervescenţă de inițiative şi interacțiuni în spațiul gastronomic românesc, o curiozitate sporită de a testa gusturi şi rețete noi, fie că vorbim despre producători locali, retaileri, proprietari de restaurante, bucătari care doresc să exceleze profesional, fie despre consumatorii finali tot mai dispuși să încerce experiențe culinare inedite.”, adaugă Alexandre Almăjeanu, fondator Gault&Millau România. Creşterea puterii de cumpărare, îmbunătățirea culturii gastronomice prin acces la informații şi o mai mare deschidere către nou, apariția unor restaurante ce se concentrează pe calitatea experienței culinare precum şi dezvoltarea profesională a bucătarilor din România arată o apetenţă crescută pentru performanță şi un potențial semnificativ de evoluţie. Experiența Gault&Millau în alte ţări din regiune, precum Polonia şi Ungaria, este un bun indicator al dezvoltării accelerate a ofertei gastronomice şi a standardelor din această industrie. Pe lângă evaluarea restaurantelor conform unui standard internaţional, Gault&Millau își propune să contribuie şi la recunoașterea specificului local, în încercarea de a realiza o radiografie cât mai completă a universului gastronomic din România zilelor noastre. Toate informaţiile se vor regăsi în ghidul scris, dar şi pe platforma online www.go-mio.ro şi aplicația mobilă ce vor fi disponibile publicului din România începând cu luna noiembrie, unde restaurantele vor avea posibilitatea să se înscrie şi să actualizeze informaţiile disponibile publicului larg.